|
Clipa
Scurt istoric
Revista de Cultură şi Creaţie Literară a Tinerei Generaţii a fost fondată în toamna anului 1995 în urma Grevei generale a elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice, manifestare de protest declanşată întru apărarea Limbii Române şi a Istoriei Românilor, prima grevă de amploare de după anul 1989, provocată de deciziile antinaţionale ale guvernării agrariene. Era pentru prima oară după istoricul an al Renaşterii, când împotriva deznaţionalizării s-au ridicat masiv tinerii, copiii educaţi în sistemul naţional de învăţământ reformat.
Existenţa bine conturată deja a cenaclului literar Clipa Siderală, iniţiat în toamna anului 1991 la Liceul Academic Român-Englez „Mircea Eliade”, dar şi luările de cuvânt ale tinerilor în Piaţa Marii Adunări Naţionale, ne-au definitivat convingerea că această nouă lume ar avea nevoie de o publicaţie aparte, diferită de cele existente, o catedră literar-publicistică care ar ilustra/ reverbera harul şi inteligenţa tânărului dotat, instruit şi educat în sistemul preuniversitar din Basarabia, revenit la valorile naţionale, o publicaţie care ar facilita comunicarea intra şi între generaţii.
Revista a fost lansată în data de 5 octombrie 1995, numindu-se iniţial „Cetatea dăinuirii”, iar, din 1996, a preluat titulatura cenaclului a cărui germinare intelectuală a şi făcut-o posibilă – Clipa Siderală, cenaclul literar, la rândul său, luându-şi ca spirit protector numele Iuliei Hasdeu. Începând cu anul 2007, revista şi-a schimbat denumirea în Clipa.
Înregistrată la Camera Înregistrării de Stat a Ministerului Justiţiei R. Moldova drept publicaţie independentă şi nonprofit, pusă exclusiv în serviciul tinerilor, revista a fost, din start, ferită de influenţele nefaste ale guvernărilor neocomuniste care s-au succedat ulterior. Aşezarea publicaţiei pe o temelie tehnică şi financiară capabilă a-i asigura periodicitatea a fost posibilă, iniţial, printr-un Program de ajutorare a românilor din afara Ţării, lansat de către Guvernul României, ulterior prin sprijinul Fundaţiei Culturale Române din Bucureşti şi prin câteva proiecte aprobate de către Fundaţia „Soros-Moldova”. Din anul 2001, revista reuşeşte să obţină mai multă stabilitate, regăsindu-se în bugetul Fundaţiei Culturale Române (astăzi Institutul Cultural Român, ICR). În ultimii patru ani, 2005-2008, publicaţia obţine dreptul de editare prin proiecte anuale înaintate şi aprobate ulterior de către ICR.
Nefiind posesoarea unor bunuri moştenite din perioada de tristă pomină, din chiar momentul fondării sale, publicaţia a fost supusă unui periplu aparte. Găzduită iniţial de Liceul „Mircea Eliade”, în perioada 1997-2001, activităţile Clipei Siderale s-au desfăşurat exclusiv în Biblioteca publică „Onisifor Ghibu” şi la domiciliul fondatorului publicaţiei. După o scurtă şedere în Casa Presei, din toamna anului 2002 şi până în prezent, revista Clipa este găzduită cu chirie în Casa Uniunii Scriitorilor, desfăşurându-şi şedinţele de cenaclu în Sala cu cămin a acesteia.
În toamna anului 1999 Clipa Siderală a lansat Concursul Naţional de Creaţie Literară „Iulia Hasdeu”, aflat acum la cea de-a XI-a ediţie. Galele Laureaţilor concursului se desfăşoară, tradiţional, la începutul lunii octombrie, în incinta Bibliotecii publice „Onisifor Ghibu”, în Centrul de Cultură şi Artă „Ginta Latină” sau în Sala Mare a Uniunii Scriitorilor.
Direcţii si obiective
Revista Clipa urmăreşte în activitatea sa următoarele obiective:
-
Crearea unei noi redute a Limbii Române în Basarabia, extrema de est a românităţii, spaţiu în care identitatea naţională se află în continuu pericol.
-
Conturarea şi reverberarea mesajului naţional, civic şi estetic al tinerei generaţii, verigă importantă în menţinerea coeziunii între si intra generaţie.
-
Developarea tinerilor cu vădite aptitudini literare, promovarea şi sprijinirea acestora, orientarea lor spre o muncă intelectuală asiduă, spre o conturare a identitaţii lor umane în baza asimilării valorilor de temelie ale culturii române şi universale; ridicarea în baza acestor inteligenţe creatoare developate timpuriu şi sprijinite în devenirea lor, a unei noi elite intelectuale româneşti în Basarabia înstrăinată de spaţiul general-românesc.
Formule de activitate
Urmărind atingerea obiectivelor asumate, activităţile revistei s-au conturat, până la ora actuală, în următoarele formule:
-
Cenaclul „Iulia Hasdeu”, în formulă mică, alias a Colegiului de redacţie al revistei, cu şedinţa o dată la două saptămâni (pe parcursul ultimilor doi ani, tradiţional, vinerea), având, de regulă, în calitate de invitat, câte un om de cultură..
-
Cenaclul „Iulia Hasdeu”, în formulă mare, având şedinţe odata cu ieşirea de sub tipar a revistei – lansarea ei (tradiţional, vinerea, la ora 14:30, în Sala cu cămin a Uniunii Scriitorilor, în ultimii doi ani lansarea revistei având loc în diverse licee din or. Chişinău, dar şi în diferite localităţi din preajma capitalei).
-
Concursul Naţional de Creaţie Literară „Iulia Hasdeu” (CNCL „Iulia Hasdeu”) cu secţiunile: Poezie, Proză, Eseu (având două categorii de vârstă: elevi de gimnaziu şi liceeni) şi Debut Sideral. Concursul, ajuns la cea de-a XI-a ediţie, se desfăşoară anual, totalurile anunţându-se toamna, tradiţional, către ziua oraşului Chişinău, în cadrul Galei Laureaţilor.
-
Gala Laureaţilor CNCL „Iulia Hasdeu” cu prezentarea unui spectacol literar-muzical creat în baza celor mai bune texte ale laureaţilor.
Apariţii editoriale conexe revistei
Pe parcursul timpului, anticipând înregistrarea juridică a revistei, iar, ulterior, din necesităti de sinteză, de sprijinire a tinerilor creatori şi de reverberare a mesajului naţional, civic si artistic al acestora, revista a fost generatorul unor culegeri de creaţie literară: colecţia Sclipiri Siderale (3 vol.), cărţi de debut: Oglinda sângelui (poezie, autor Doina Bulat), Castelul de dincolo de ploi (proză, autor Victor Bour), apărute în colecţia „Gloria Spiritum”, sprijinită de către plasticianul Iurie Matei; Transplant de tăceri (poezie, autor Aurelia Cojocaru), apărută în colecţia „Debut sideral”; studiul Erupţia rostirii sau Generaţia Clipei Siderale. Ideea natională. Poezia, semnat de către Eugenia Bulat; „Clipa siderală – reverberaţii în timp şi spaţiu”, volum ce cuprinde o serie de articole de referinţă publicate de-a lungul anilor 1994-2008, în presa de la Chişinău şi din România, articole ce surprind fenomenul literar – revista „Clipa”.
Alţi tineri au debutat prin intermediul concursului „La Steaua”, desfăşurat de către Uniunea Scriitorilor din R. Moldova: Aurelia Borzin, Doina Postolachi, Adrian Gavriliuc, Dan Nicu.
Colaborări
Urmărind realizarea obiectivelor pe care şi le-a propus, revista Clipa Siderală a cultivat relaţii de colaborare cu diverse instituţii culturale, de invăţământ şi de alt gen din R. Moldova şi România. Timpul a demonstrat că cele mai fructuoase şi stabile dintre acestea s-au dovedit a fi cu: Institutul Cultural Român din Bucureşti, Ambasada României la Chişinău, Fundaţia Academia Civică din Bucureşti, Uniunea Scriitorilor din Moldova, Biblioteca publică „Onisifor Ghibu”, Centrul de Cultură şi Artă „Ginta Latină”, Teatrul Municipal „Satiricus”şi prestigioase licee din R. Moldova: Liceul Teoretic „Mircea Eliade” (prof. dr. Veronica Postolachi), Liceul Teoretic „Ion Creangă (prof. Liuba Ciobanu, Lucia Coman), Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” (prof. Galina Matcovschi), Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” (prof. Silvia Strătilă), Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” (prof. Natalia Grâu), Liceul „Gaudeamus”(prof. Alexandra Tănase), Liceul Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu” (director Galina Buinovschi) ş.a. din Chişinău; Liceul Teoretic „Ion Vatamanu” din Străşeni (dir. Valentina Jereghi, prof. Olga Chiriac, Maia Iacob, Galina Filip), Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Sângerei (prof. Ecaterina Atanasov), Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” din Cojuşna, Străşeni (dir. prof. Maria Prodan), Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” din Călăraşi (prof. Raisa Gavriliţă), Liceul Teoretic „Ion Inculeţ” din Vorniceni, Străşeni ş.a.; mai multe instituţii de cultură şi de învăţământ din România, între care, cele dintâi, Cenaclul „Eurocultin” de la Şcoala nr. 2 din Piatra Neamţ (prof. Monica Marilena Cristea), Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Bucureşti (prof. Rodica Moldoveanu), Casa de Creaţie a Copiilor din Târgovişte (scriitor Alexandrina Dinu), Casa „Vasile Pogor” din Iaşi (dir. Lucian Vasiliu) ş.a.
Fenomenul manifestării timpurii a capacităţilor literar-creative, dar şi semnele clare ale unei noi sensibilităti poetice, a unor noi forme de expresie artistică, precum şi importanţa susţinerii acestora au fost obiectul atenţiei multor scriitori şi oameni de cultură din republică, dintre care un merit aparte îi revine exministrului culturii, distinsului regizor Ion Ungureanu, care a promovat continuu la Institutul Cultural Român ideea sprijinirii unei asemenea publicaţii pentru copiii din Basarabia, şi poetului, omului de cultură Ion Hadârcă, care, încă de la începutul lansării Concursului Naţional de Creaţie Literară „Iulia Hasdeu”, şi-a asumat dificila sarcină de profesor-estetician în sânul cenaclului „Iulia Hasdeu”, de îndrumător şi critic literar al tinerilor.
Activitatea Clipei e frecvent reflectată în paginile săptămânalului „Literatura şi Arta”, dar şi în ziarele „Glasul Naţiunii”, „Făclia”, „Florile dalbe”, „Flux”, „Ziarul de Gardă”, revista „Semn”, „Univers Pedagogic PRO” ş.a. Apariţii sporadice în „Dacia literară”, „Curierul românesc”, „Oglinda literară”, „Dilema”, „Vatra” ş.a. din dreapta Prutului.
Emisiunile: „Semnal-Junior” şi „Ars-adolescentina” ale Radioului Naţional, prin ataşamentul special faţă de tinerii creatori al jurnalistei Zinaida Izbaş, au mediatizat încă de la începuturi activitatea revistei şi a cenaclului acesteia, promovând continuu tinerii creatori. Ediţiile anuale ale Concursului Naţional de Creaţie Literară „Iulia Hasdeu”, dar şi drumul evolutiv al publicaţiei a fost constant, cu har şi devotament, reflectate în subiectele culturale pentru ştiri, realizate de către distinsa jurnalistă Silvia Hodorogea, precum şi în cadrul emisiunii „Bună dimineaţa” de Rusalina Rusu de la Televiziunea Naţionala a R. Moldova, în cadrul emisiunii „Omul dimineţii” realizată de jurnalistul Efim Josanu de la postul de radio „Vocea Basarabiei”.
Difuzarea publicaţiei
În condiţiile economice precare în care se află R. Moldova, Clipa Siderală a căutat pe parcursul anilor să găsească soluţii proprii pentru a abona din oficiu bibliotecile tuturor liceelor teoretice, ale şcolilor de cultură generală şi, de asemenea, ale bibliotecilor pentru copii din republică (anual 600-800 de abonamente). Difuzarea gratuită a publicaţiei se efectuează, tradiţional, în cadrul şedintelor mari ale Cenaclului „Iulia Hasdeu” şi, de asemenea, în timpul lansării revistei în şcoli şi licee. Revista apare o dată la două luni. Poate fi abonată colectiv şi individual, indicele ei in Catalogul „Poşta Moldovei” fiind RM 31342, de asemenea, poate fi procurată în librăriile Editurii Cartier (Librăria din Hol, str. Bucureşti, nr.68; Vărul lui Shakespeare str. Şciusev, nr.113; Casa Cărţii, bdul. Mircea cel Bătrân; nr.9, Librăria 9, str. Puşkin, nr.9; Librăria din Centru, bd. Ştefan cel Mare, nr.126) şi la sediul redacţiei.
|